panouri-solare-740x360

Noi dosare acceptate in Programul Casa Verde

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a publicat la începutul acestei săptămâni o nouă listă cu cetăţenii persoane fizice care au depus solicitări de finanţare în cadrul “Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire” – Casa Verde – sesiunea 2011, şi care fie au fost acceptate la plată, fie respinse pe diferite motive. Pe aceste liste se regăsesc şi 15 gorjeni care au primit finanţare din partea statului, iar dosarele a altor 8 solicitanţi din judeţ au fost respinse.

În urmă cu doar câteva luni, un număr de 103 persoane fizice din Gorj care în anul 2011 şi-au depus dosarele pentru obţinerea de finanţare în vederea montării de panouri solare au primit acceptul în program. De asemenea, luni, pe 24 noiembrie, alte 15 dosare au primit aprobare la finanţare, suma nerambursabilă acordată pe fiecare dosar fiind de 6.000 lei. Aceste 15 dosare au fost iniţial respinse de la finanţare însă solicitanţii gorjeni au depus contestaţii şi au intrat în reanalizare pentru stabilirea eligibilităţii proiectelor. Din păcate, tot luni, AFM a publicat şi o listă în care se găsesc alte 8 persoane fizice solicitante din judeţul nostru care au fost respinse de la finanţare chiar şi în urma reanalizării, motivele fiind diverse: certificatul de atestare fiscală a fost emis ulterior depunerii dosarului de finanţare; existenţa unei neconcordanţe între domiciliul solicitantului din cererea de finanţare şi domiciliul din cartea de identitate; extrasul de carte funciară nu are ştampila Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Târgu-Jiu; certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale nu conţine datele de identificare ale solicitantului; din extrasul de carte funciară nu rezultă că imobilul pentru care se solicită finanţare se regăseşte în locaţia care se precizează în cerea de finanţare.

Semnatura eletronica CertDigital
Termen pentru semnarea contractelor
Potrivit lui Nicolae Girogi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, cei 15 solicitanţi ale căror dosare au fost aprobate zilele trecute sunt aşteptaţi în termen de 60 de zile să semneze contractul de finanţare. “Deocamdată aşteptăm să sosească de la Bucureşti contractele de finanţare nerambursabilă. Apoi, vom contacta telefonic cei 15 solicitanţi şi îi vom chema la sediul nostru pentru semnarea contractelor. La finele lunii septembrie când a expirat termenul de semnare pentru cei 103 solicitanţi acceptaţi iniţial în programul Casa Verde, 8 dintre ei din păcate nu au mai reuşit să semneze contractele de finanţare deoarece nu au putut prezenta anumite documente”, a precizat Nicolae Giorgi.
Pentru semnarea contractului, beneficiarii gorjeni trebuie să se prezinte la unitatea judeţeană a APM, cu următoarele documente actualizate: extras de carte funciară pentru imobilul în care se implementează proiectul aprobat (în original), extras de cont bancar valid la data semnării contractului până la finalizarea contractului (12 luni, în original), copie CI a beneficiarului (titular contract), procură notarială (dacă este cazul, în original), dar şi autorizaţie de construire validă la data semnării contractului (dacă este cazul, în original sau în copie legalizată).
Prin Programul “Casa Verde” se poate opta pentru trei tipuri de măsuri de finanţare şi tot atâtea sisteme de încălzire. Astfel, se primesc 6.000 de lei pentru panourile solare, 8.000 de lei pentru pompele de căldură şi până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de paleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. La alocarea sumelor nerambursabile, se ia în considerare şi dacă în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului, persoana fizică în cauză nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu efectuează activităţi cu efect negativ asupra mediului.
Izabella Molnar

foto si articol: www.gorjeanul.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>