stockvault-candy152322-900x480

Zahărul, un pericol pentru sănătatea mintală a adolescenților

O dietă bogată în zahăr în tinerețe poate avea un impact distructiv major asupra stării psihologice și funcționării creierului, au observat experții de la Școala de Medicină din cadrul Universității Emory.

209 0 9400
Pentru experiment, cercetătorii au folosit șoareci adulți și aflați la vârsta adolescenței. O parte dintre aceștia au fost hrăniți pe baza unui regim alimentar bogat în fructoză, una dintre multiplele forme în care se găsește zahărul. Ceilalți au avut o dietă echilibrată.

După 10 săptămâni, s-a observat că doar animalele la vârsta adolescenței care consumaseră alimente cu un conținut ridicat de fructoză au suferit modificări comportamentale negative. Acest grup a înregistrat atât o accentuare a simptomelor de depresie și anxietate, cât și o alterare a modului în care creierul reacționează în fața stresului. Concluziile sunt cu atât mai importante, cu cât modul de răspuns la stres se află încă în dezvoltare în perioada adolescenței.

„Rezultatele noastre oferă perspective noi asupra modului în care alimentaţia poate altera sănătatea creierului și pot avea implicații importante în domeniul nutriției și dezvoltării adolescenților”, a declarat unul dintre autorii studiului, Constance Harrell.

Fructoza se regăsește în mod natural în fructe, legume și miere. Totodată, compusul se regăsește și în zahărul de masă și în produse alimentare precum deserturi, conserve sau lactate, potrivit Consiliului de Control al Caloriilor.

Studiile anterioare au arătat că o dietă bogată în fructoză provenind din zahărul adăugat poate dăuna grav sănătății inimii, poate duce la dezvoltarea afecțiunilor hepatice nonalcoolice, a obezității sau cancerului și poate creea rezistență la insulină, crescând riscul apariției diabetului de tip 2.

În ceea ce privește efectele fructozei asupra creierului, acestea se extind dincolo de transformările de ordin comportamental. Experții de la UCLA au descoperit că un consum ridicat de zahăr de acest tip, vreme de șase săptămâni, poate determina încetinirea activităţii cerebrale și poate afecta abilitățile cognitive, printre care memoria și capacitatea de învățare.

sursa foto si articol: semneletimpului.ro Foto: stockvault.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>